Traian Băsescu: Am promulgat legea privind reducerea CAS cu 5%

Traian Băsescu: Am promulgat legea privind reducerea CAS cu 5%
Publicat: 18/09/2014, 19:26
Actualizat: 18/09/2014, 20:12

Președintele Traian Băsescu a anunțat, joi, că a promulgat legea privind reducerea CAS cu 5 %.

Șeful statului a făcut acest anunț în declarația de presă susținută la Palatul Cotroceni.

„Mi se pare cel mai important subiect, nu numai al zilei, dar un subiect care, după ce va deveni realitate, va avea un impact foarte mare asupra românilor, începând cu 2015”, a spus șeful statului.

El a precizat că dorește să ofere o serie de explicații, după ce a semnat decretul de promulgare.

Traian Băsescu a menționat că legea este extrem de simplă și nu pune nicio problemă de neconstituționalitate. „Nu m-aș hazarda să trimit la Curtea Constituțională o lege din patru articole, m-aș pune într-o situație penibilă, să îmi spună Curtea că este constituțională”, a precizat președintele.

Camera Deputaților, în calitate de for legislativ decizional, a adoptat, în 9 septembrie, în forma inițială, legea privind reducerea CAS cu cinci punte procentuale la angajator, respingând, cu 307 voturi „pentru”, 7 „împotrivă” și 5 abțineri, cererea președintelui Traian Băsescu de reexaminare a acestui act normativ.

La vot au fost prezenți și prim-ministrul Victor Ponta și ministrul de Finanțe, Ioana Petrescu, care a cerut deputaților să adopte această măsură.

Cererea de reexaminare a președintelui Traian Băsescu la legea privind reducerea CAS cu 5% la angajator a fost respinsă anterior de Comisia de buget a Camerei Deputaților.

Proiectul pentru modificarea Legii 571/2003 privind Codul fiscal vizează diminuarea cotelor plătite de angajatori, în funcție de condițiile de muncă, pentru contribuția de asigurări sociale datorată bugetului asigurărilor sociale de stat, după cum urmează: 15,8% (de la 20,8%) pentru condiții normale de muncă, 20,8% (de la 25,8%) pentru condiții deosebite de muncă și 25,8% (de la 30,8%) pentru condiții speciale de muncă și pentru alte condiții de muncă.

În cererea de reexaminare, șeful statului arăta că în anul 2014 deficitul bugetului asigurărilor sociale de stat este de 12,519 miliarde de lei, iar prin diminuarea cotelor plătite de angajatori, în funcție de condițiile de muncă, pentru contribuția de asigurări sociale datorată sistemului public de pensii, deficitul curent va crește cu impactul financiar negativ estimat în expunerea de motive a actului normativ, care variază între 4,860 de miliarde de lei în 2015 și 5,564 de miliarde de lei în 2018, ajungându-se la un deficit de peste 18 miliarde lei la fondul de pensii, pentru anul 2015.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Premierul Slovaciei a fost împușcat la Handlova. Prima imagine cu atacatorul
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Rusia îşi concentrează forţele pentru o nouă invazie din nord în Ucraina. Avertisment al şefului...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Halep a renunțat. Decizia care șochează lumea tenisului. A pus punct!
Premierul slovac Robert Fico a fost împușcat. Starea lui e una „critică”
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×